Ion Caraion – Sepia Amurgului

Ce-ți mai fac sticleții și cobaii,
domnule Arnold? Aveai o sută.
Și-a urcat o toamnă abătută
din rărunchii adânci ai tihăraii.
Sepia amurgului… Ca pânza
de păianjeni, iarna, prin unghere.
„Are negi și nimeni n-o va cere”,
spuneau profesoarele de dânsa.
Mă gândesc la prima lui femeie-n
noaptea de pe țărmurile Flandrii.
Se uitau la noi doi copilandrii,
adiind a lună și-a trofee.
Azi bat birtul, fluier trecătorii,
picii îmi fac semne cu bereta,
ori m-așez la geam ca bicicleta,
ori mă cert cu vântul sau cu norii.
Lady Steevs, mă cleveteai degeaba.
Am jucat cu cărțile pe față.
Care domn cu bani nu se răsfață
pe-un genunchi de mâl, să-și uite graba?
Asta-i lumea: câteva băltoace.
Stepa trage negura de hățuri.
Tropicele-ntâielor dezmățuri,
balansând pe clăpi și carapace.
Scol nebunii, scot din geamantane
tigvele de bâlci de-odinioară.
Cui îi arde-acum ca să moară,
pentru niscai goange viitoare.
M-a dorit de când eram colege.
Nu i-au spus că te cunosc. Aflase.
Numai barbă toată, numai oase,
dar vorbea de tine ca un rege.
Negi de lady… Lumea mirosise
că te-a luat mai mult (vuia tot blocul)
pentru-acela dintre…. Dobitocul!
Voi aveați o viață de culise.
Voi aveați o viață de culise,
plină de ruginile alteții.
Când mi-a povestit că-ți zic valeții
sepia amurgului, pălise.
Rezimată-n amintiri și-n bâtă,
ne privește-oglinda și surâde.
Costelive șolduri. Țâțe hâde.
Nu te-am dușmănit, era urâtă.
Dar ce-ți pasă? Eu mă cert cu luna.
Spânzur vântul. Norii-i leg de ziduri.
Tu-i umblai prin păr, cățea cu riduri,
care m-ai urât întotdeauna.
Lilieci de scamă-n seara turcă.
Peste-atâta sumbră primăvară,
văd cosmonauții cum doboară
disperarea lumii-n care urcă.
La ce naiba, lilieci de scamă –
peste-atâtea răni, pe-atâția lotuși?
Reazim șanțul, scol nebuni și totuși,
goală-n paturi noaptea când mă cheamă;
când mă cheamă-n paturi băiețandrii
(l-ai ținut cu spirt și-opiacee!),
mi-amintesc de-ntâia lui femeie-n
noaptea de pe țărmurile Flandrii.
Somnoroasă lună, somnoroasă…
Ce tărâm străin și-arată fața?
… Și-ncepea-n perdele dimineața
ca o cantilenă de mătasă.