Ioan Silvan – Universul Divino-Material

Universul divino-material.
Când totul a fost gata şi-ai văzut,
că Universul mort şi infinit, mişca,
şi totuşi rămânea împietrit
în nefiinţa lui, deci nu te oglindea.
Atunci, rănit şi trist te-ai răzgândit,
ai vrut să-l descompui, să-l cercetezi,
mai viu, mai limpede în el să vezi
esenţa Ta, divina combinare
a două lumi Dumnezeieşti, în care,
dar Cerul e comun, dar te-ai oprit,
căci cea dintâi reţea de infinit, vizibil
a căzut, chiar prin conştiinţa Ta de unic Creator:
„Nu pot din Viaţa Mea să vă cobor
chiar dacă întâmplător aţi mers greşit!”
ţi-ai zis şi te-ai oprit.
Atuncea ai decis să înviezi
o parte a materiei în care,
timpul divin a pus din întâmplare
mai multă albumină şi prea puţină sare,
de parcă ar fi ştiut că acea structură,
deşi Te oglindeşte, pe măsură,
totuși, ca Dumnezeu, nu va putea
miracolul din Tine să-l redea
privirii nimănui.
De aceea, ochi i-ai pus materiei,
din sângele care-i curgea-n arcade
să vadă, cel puţin, cine-o trezeşte
şi dimineaţa, când, în ziuă cade,
căci o oglindă-n care Tu
nu faci învietorul Tău demers,
nu va reda reflexia Luminii,
oricât ar fi de cald, în Univers.