Era o stradă ca oricare, nici prea mică, nici prea mare
Între două blocuri normale, înalte şi murdare.
Monoton, deci, şi pe aici trece lume multă
Unul vine să se pişe, altul trist în drum spre muncă.
A dat pe fugă mereu, să ajungă odată acasă
Frântă câteodată, vreun borfaş care stă tirat la pândă.
Nişte copii care se joacă, o maşină uitată
Nişte câini anemici şi în partea cealaltă.
La colţul blocului, mereu la locul lui, un cerşetor
Trist, singur şi murdar în ochii lor, ai tuturor.
Cu un acordeon dezacordat la piept
Cântă în acelaşi ton ca un veşnic abandon, tristeţea.
Pe lângă el în fiecare zi trecea
Pe la ora 3 un anonim care-l vedea.
Îl ascultă, nu-l ajută, nu-i zâmbeşte
Şi zice în sinea lui: oare omul ăsta la ce se gândeşte?.
Oare omul ăsta la ce se gândeşte?
Oare omul ăsta la ce se gândeşte?
La ce se gândeşte?.
Era o stradă ca oricare, nici prea îngustă, nici prea largă
Între două blocuri false cu miros şi gust de tangă.
Monoton, deci, şi pe aici trece lume multă
Unul vine să se cace, altu-şi bagă bila-n pungă.
A tras kilul, de-l ajută, că-i rămâne marfă multă câteodată
Şi îi place şi ei să se facă uitată.
Nişte copii care se joacă pe-o maşină abandonată
Nişte câini isterici şi-n partea cealaltă.
La colţul blocului, mereu la locul lui, e cerşetorul
Cu pianul deplin defect care-şi cântă dorul splendid de imperfect.
De-acolo vede lumea şi ştia pe fiecare dintre ei, dar mai ales pe individul
Care apare pe la 3, ştie că-l ascultă, verde cum îl vede şi zâmbeşte
Şi zice în sinea lui: oare omul ăsta la ce se gândeşte?.
Oare omul ăsta la ce se gândeşte?
La ce se gândeşte?
Oare omul ăsta la ce se gândeşte?
La ce se gândeşte?
Oare omul ăsta la ce se gândeşte?
La ce se gândeşte?
Sensul versurilor
Piesa descrie viața monotonă și adesea tristă de pe o stradă oarecare, punând accent pe figura cerșetorului și pe anonimul care îl observă. Versurile invită la reflecție asupra condiției umane și a indiferenței față de cei marginalizați.