Sună clopotele..
Sună clopotele-n depărtare,
Clopotele!.. Clopotele!..
Câte clopote să fie?
Câte voci nedeslușite mor în zori, iar noaptea-nvie?
Câte voci blestemă foamea zilelor din postul mare?..
Clopotele, clopotele..
Tac și-n urmă sună iară.
Sunt trei clopote de-aramă, sau trei clopote de-argint?
Și ce Crist vorbește-n glasul clopotelor ce ne mint
De atâția ani de-a rândul
Și la fel ca-n prima seară?..
Ce nebun profet mai vine să ne spună că-i trimisul
Celui ce făcu pământul din nimic?..
Și ce minciună
Iar schimba-va fața lumii?..
Sună clopotele,
Sună,
Ca și-n noaptea când surâse pentru prima oară Sfinxul!..
Sunați, clopote de-aramă
Sunați clopote de-argint..
Vântul să vă-nalțe cântul tot mai sus,
Tot mai departe –
Să vă spulbere-n albastrul mângâierilor deșarte
Și să vă sugrume glasul profețiilor ce mint.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o dezamăgire față de promisiunile religioase și profețiile mincinoase. Clopotele, simbol al credinței, sună într-un context de îndoială și de deșertăciune, sugerând o pierdere a inocenței și o confruntare cu realitatea crudă.