Ploi de martie, tragedie citadină,
arborii își fac semn ca surdomuții.
Pentru spectacolul de adio,
plângeți lacrimi de făină
printre sonerii, lumină,
de Sfântul Bartolomeu al afișelor.
Dinspre bariere noaptea vântuie –
treci între crisale, feerică, deci,
pe rugul tău lăuntric răstignită
în dâra farului, snop incontestabil
cu echipaj, pe pneu rostogolit.
Și s-au aprins stelare vitrine,
cumplit se strâmbă Negrul la volan,
înghite felinarele unul câte unul,
la intrarea în teatru, va dansa, va dansa.
Nu mă vezi, sufăr, sub țilindrul inutil.
Sensul versurilor
Piesa descrie un sentiment profund de tristețe și alienare într-un context urban dezolant. Vorbește despre suferință ascunsă și un sentiment de inutilitate în fața unei realități dure.