Bastarzii de îngeri cu paiațe
Dotați cu aripi și cu brațe,
Nu știm dacă venim din monștri
Sau dacă tată ni-e vreun zeu
Dar nu suntem deloc ai noștri –
Eu nu mă simt deloc al meu.
Gonim lunateci beduini
Din depărtări spre depărtări
Împrejurimi și-împrejurări
Pribegi și singuri și străini.
Simt că O Mână mă conduce,
Picioru-mi scapătă sub șea
Și mâna care face cruce
E parcă mâna altcuiva.
Stejarul visului ce crește
O cruce parcă e deja..
Sunt trunchi de lemn, căci simt așa
O mână care mă cioplește.
Toți orbii vor un telescop.
Muțenia uimirii, țipă,
Mi-e mersul zbor într-o aripă
Și zborul mi-e un mers de șchiop.
În Infinit, efemeridă
Țintind un imposibil țel –
Sunt o particulă fluidă
Curgând prin tuburi de oțel.
Stăm între straniu și bizar
Și toate tind să se complice
Căci Casa Noastră-i pe-o elice
Într-un ciclon interstelar.
Ne poticmin alăturea
Pe-un drum ce nu știm unde duce
Și stăm pe zile ca pe-o cruce.
Sunt crucea ta, ești crucea mea.
În Absolutul auster
Suntem rătăcitoare spectre,
Înconjurați de ziduri negre
Și dune până peste cer.
Pământul spintecă abisul
Și visul spintecă în noi,
Iar noi privim cu ochii goi
Destinul, ca pe-o cruce, scrisul.
Prinse-între Rău și tot mai rău
Se-încrucișează-n beznă astre
Și cruci fac drumurile noastre
Și cruce, drumul meu cu-al tău.
Pământul are mii de mile,
Dar Cerul N-are Nici O Milă
Și dimineața urcă-n silă
Pe crucea fiecărei zile.
Și totul crește și descrește
În jurul nostru, ne-încetat.
Mă zbat în spațiu ca un pește
Zvârlit de valuri pe uscat –
Iar Universul se rotește
Neiertător, ne-nduplecat!
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul de alienare și căutarea sensului într-un univers vast și aparent indiferent. Vorbește despre condiția umană fragilă, marcată de destin și spiritualitate, într-o lume plină de dualități și paradoxuri.