Şi-au prăbuşit imperii înflorirea,
Cetăţi din slăvi s-au scufundat în lut,
Nisipul dus de vânt e aşternut
Pe unde-au fost Niniva şi Palmira.
Câţi regi şi câte neamuri în trecut
Şi-au înfruntat puterea şi oştirea
Pustiul i-a înghiţit şi risipirea
Ca nouri de lăcuste i-a păscut.
Dar tu rămâi pe-un soclu de muzeu,
Ca o sfidare veşniciei oarbe,
În frumuseţea ta de tânăr zeu.
Pe duşmănia veacului hain
Şi peste timp, ce lacom ne tot soarbe,
A biruit profilul tău elin.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a dispariției imperiilor, contrastând cu frumusețea eternă a artei, reprezentată de un basorelief. Acesta devine un simbol al rezistenței în fața uitării și a distrugerii.