Când alții te privesc sunt singur orb,
De tine stând aproape sunt departe,
Când slobod toți cu ochii lor te sorb,
De frumusețea ta n-am nici o parte.
Ți-e părul negru, roșu sau bălai?
Aprinsă ți-e privirea sau senină?
Ești tânăra zăpadă? Brună, ai
Carnația rumenită de lumină?
Cum ești la trup și față n-o să știu,
Mi-o spune numai inima nebună.
Obrazul să-l descopăr n-o să viu!
Și totuși îl presimt de totdeauna.
Necunoscută mie cum să-mi fii
Când glasul tău îmi cântă prin vecii.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o iubire idealizată și misterioasă față de o persoană necunoscută. Vorbitorul este fascinat de această persoană, dar o percepe mai mult prin simțuri și imaginație decât prin realitate.