Sân mic și crud de piersică pietroasă,
Sân brun, bătut cu efigia vieții,
Obraznic sân de fată sănătoasă,
Sân aplecat pe fuga tinereții.
Sân nou la joc ce tremură în mână
Ca porumbelul alb prins sub maramă,
Sân otrăvit de-o patimă bătrână,
Sân rece de fecioară, cald de mamă.
Sân, plosca, unde sugem, prunci, viața,
Viața, unde bem, bărbați, pieirea,
Pierire-n care, -mbătrânind, gheața
Mormântului ne-o sparge iar simțirea.
Sân, piatra amintirii peste moarte,
Sân, pernă a uitării pentru vii,
Sân, nebunia celui prea cu carte,
Sân, cumințenia minților pustii..
Dă-mi bustul Amazoanei de-altădată
Și fără toarta goală-a brațelor,
Dă-mi forma în perfecție ancorată
A sânului ce-nvinge timp și dor!
Sensul versurilor
Piesa explorează simbolismul sânului ca sursă a vieții, a amintirii și a uitării. Reflectă asupra trecerii timpului și asupra dualității vieții și a morții, văzând sânul ca pe o ancoră în eternitate.