Din lira pentacordă cu strunele de-aramă
Eu voi cânta la noapte sub cer fosforescent
În murmur de talazuri şi în bătăi de ramă,
Pe când trirema spumă în urma ei destramă
Şi sparge valul neted vâslind spre Occident.
Din lira pentacordă chema-voi să revie
Poporul ce trăieşte în fund stâncos de mări..
Tritonii să-şi urmeze uitată pribegie
Suflând prin scoici sonore prelung melancolie
În suflete deprinse cu vechile visări.
Apoi voi bate struna mai tare, tot mai tare,
Poseidon iar să-şi mâne fugarii lui marini,
Necheze sub copite de-acum întreaga mare,
Şi armăsarii umezi în herghelii barbare
Să treacă albi de spume ca turme de delfini.
Şi voi atinge dulce cu dreapta coarda lirii
Căci poate din talazuri târziu se va ivi
Sirenă, întruparea eternă a iubirii..
Şi ca să nu mai piară în umbra amintirii
O, lopătari – pe prora eu lira voi lovi!
Sensul versurilor
Piesa evocă o călătorie imaginară pe mare, inspirată de miturile Greciei antice. Naratorul cântă la liră pentru a chema creaturi mitologice și a rememora povești uitate, într-o atmosferă melancolică.