Cu păru-n ochi și soarele în păr,
Era ca un pârâu într-o pădure
De mladă nouă: taină și-adevăr.
Și aplecat pe trupu-i, să mă fure
Șuvoiul timpului, lăsam setos
Tot sângele ei tânăr să murmure.
În jocul nebunatic și sfios
Cu doi falcoi vânai sărind călare,
Pe strâmte căi, prin crâng de abanos,
O roză porumbiță în pierzare,
Și sângele-i cu focuri de rubin
Pătă un pat de nori deschis în zare
Când steaua Venerii se-aprinse lin.
Sensul versurilor
Piesa explorează efemeritatea iubirii și frumusețea naturii, folosind metafore bogate pentru a descrie o experiență senzorială intensă. Timpul și pierderea sunt teme centrale, sugerând o nostalgie profundă.