Când suie caldă primăvară,
La piersicul cu frunze mici
Slujind din zori şi până seară,
De-omizi îl apăr, de furnici.
Îl scap de grindină, de pară,
Vipiei, de-al furtunii bici.
Cu grijă îmi păzesc comoara,
Ca, zmeule, să nu mi-o strici.
Cu-obrazul ei plăpând de fată
Stă piersică îmbujorată
De dorul soarelui păgân.
Dar zânele zvârliră zarul –
Şi mâna mea culege darul
Rotund al micului ei sân.
Sensul versurilor
Piesa descrie o primăvară idilică și o relație intimă cu natura, personificată prin piersicul protejat. Ultimul vers sugerează o culegere a unui dar prețios, cu o conotație senzuală.