Ieși turtit de sub pântecele nopții
urci dealul într-o ceață cu salcâmi
acompaniat inutil de rugămințile Mamei
să te lași în sfârșit de alcool
te amesteci cu hainele acre
ale lucrătorilor sezonieri
mașina abia gâfâie prin mlaștina
gândești parabola care vei fi
ai planuri extraordinare ai
contracte neonorate și ești poet
și ai orgoliu și renunți
din ochiul tremurând
lacrima strivește mâna care scrie
alături o voce răgușită se lamentează:
eu să fi avut capul dumneavoastră!
Sensul versurilor
Piesa descrie un personaj aflat într-o stare de decădere, luptându-se cu dependența și regretul. Imaginea este una de dezolare, cu referire la muncitori sezonieri și un peisaj mohorât, sugerând o viață grea și lipsită de speranță.