Ce doruri ies din ochii-ți prin raza lor senină
Ce fulgeră și-ncântă uimita mea vedere?..
Prin gene-ți se strecoară o rouă cristalină
Și cade p-a mea frunte, p-aprinsa mea durere.
Dar nu-mi alină focul, mai tare se-ncinde..
Să fug, să fugi, Marie, căci flacăra-mi profană
Te-ajunge și păleşte ființa-ți diafană;
Ferește-te de mine, de focul ce m-aprinde.
Vezi însă-a mele lacrămi și ruga mea ascultă:
Buchetul de mireasă să-l faci cu mâna ta,
Pe sânul tău îl pune, ș-alege cât de multă
Plăpândă simțitivă ș-un trist nu-mă-uita.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o iubire imposibilă și un sacrificiu. Protagonistul își roagă iubita să creeze un buchet de mireasă, simbol al unei uniuni pe care el nu o poate oferi, recunoscând că prezența sa ar putea-o distruge.