Ce este viața, dacă nu zâmbești,
Dacă nu simți, dacă nu trăiești?
E doar un drum.
Ce are pietre-n cale,
Nu știi de urci,
Ori de cobori la vale,
Și-așa te-ncurci!
Dar, totuși, nu te oprești,
Începi s-alergi speriat
Și-așa te rătăcești
În codru-ntunecat.
Acolo, nu-i nimic,
Doar tu și-orgoliul tău,
Nu știi dacă-i de bine,
Ori dacă e de rău.
Și are loc o luptă,
El suflet, ea rațiune,
Iar inima-ți e ruptă
De-a minții rebeliune.
Și-așa pornești mai mult,
Mergând tot mai departe,
Devii ori nu adult,
Cu-a morții tale carte.
Iar codrul se termină,
Și astfel te trezești,
Departe de lumină
Și de-ale ei povești.
Tot singur ești și-acum,
Într-un deșert cumplit,
Ai vrea să stai în drum,
Ai vrea să fii zâmbit.
Căci părul parcă-i sur,
Fruntea ți s-a-ncrețit,
Drumul e tot mai dur,
Iar moartea, a venit!
Și-ai mers o viață-ntreagă,
Pe drumul ei întins,
Călcând tot ce se leagă,
De sufletul tău stins.
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie metaforică prin viață, marcată de dificultăți, alegeri dificile și, în final, un sentiment de singurătate și regret la finalul drumului. Vorbește despre lupta interioară dintre suflet și rațiune și despre pierderea inocenței pe parcurs.