Pian lent, cerul de gutapercă, uite viziune atrofiată,
cinematograf incendiat, abecedar abstract, calendar.
Peste pod ca o nucă de cocos s-a spart o lumină, far
la fiecare stâlp o stea ca un nod de cravată.
Gândul rupe mături, toamna a plâns în adevăr,
vântul strânge pentru pomii fără frunză chetă,
cântec fărâmat în aşchii, prin sita de brumă lunetă,
autodafeu amurgul şi convoi casele cu cenuşă în păr.
Ascultă de aici corul afişelor, dactilografă saltimbanc zbor,
deschisă cartea de rugăciuni Oberchelner bilanţ astral,
singur prin toamna balcoanelor fior vesperal,
prin urmare (de ce?) stele şi îngeri au coborât fără ascensor.
Stăruie promenarea terestră a caselor, şoaptă ca fum,
în parcul comunal băncile şi-au pus surdină.
Ascultă pulsul bulevardelor şi motor zvâcnind – inimă citadină.
la barieră sălciile ţi-au ieşit ca gâşte în drum.
Ritmul încuiat şi firmele vorbesc cu glas tare.
Oraş volatilizat şi-ţi spui: prin viaţa ta Clary a trecut
cu o viteză interzisă de Biroul Circulaţiei. Steag mut,
tristeţe în veştejiri un glas mâinile sunt amare.
Târziu, pe-acoperiş luna şi-a plimbat faetonul cu lapte,
Presimţi mireasmă policromă, inimă cerc învins,
loveşti racheta liniştii acrobaţie pe gândul arc întins,
caută în gâtlejul cocoşilor ultima sângerare de azi-noapte.
Auzi? Dimineaţa se apropie în pas gimnastic VITEZĂ,
Clopotele îşi bat capul de pereţi. Treci
Strigătul făbricilor se destinde ca un aparat Sandow. Deci
Toţi pomii fac gimnastică suedeză.
1922
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj urban melancolic, plin de imagini puternice și simboluri. Explorează sentimente de nostalgie și efemeritate, reflectând asupra trecerii timpului și asupra vieții citadine.