Lumina ușor obiectele dimprejur
Cu o lămpiță care luptă cu marginile
Universului ei. Lumina înaintează cu prudență
Și apar conture încă nelămurite.
Chiar spre locul acesta unde lumina șovăie
Și unde formele așteaptă să le exprime simțurile mele,
Gândul mi se îndreaptă ca cerneala unei penițe
Care va deveni cutare cuvânt sau cutare altul la-ntâmplare.
Dar luând astfel cunoștință lumea
Care se desfășoară și mă trage după sine precum un zbor uriaș
Salutând în trecere pe prieten sau un obiect
Făr’ să mă uimească că ar fi preexistat în mine.
Descopăr însăși persoana mea. Flacără
Sau undă? Cine sunt? Orice lucru se potrivește
Privirii mele. Și tot ce aud și ating
Convine de minune urechii, pipăitului.
O! Fiecare obiect poate să fie aici ca o piatră
Care atingând apa iscă cercuri tot mai mari,
Și fiecare obiect semănându-mi, e o lămpiță
Care descoperă încet universul înconjurător.
Sensul versurilor
Piesa explorează procesul de auto-descoperire și percepția asupra realității. Prin intermediul luminii și al obiectelor din jur, naratorul reflectă asupra propriei identități și asupra modului în care interacționează cu lumea.