Îngropată-n mirosul de trandafir
din luminoasa dimineaţă
culegeam petale ca vişina putredă
şi le puneam în mâna bunicii
în care se făceau dulceaţă.
Dulcea mea lumină şi mântuitoare
firul nădejdii n-a fost rupt
cât pluteşte încă galbena miere
în care stau petalele-aruncate
de mâna ei închisă dedesubt.
Nu putem fi cu totul despărţiţi
de cei plecaţi dintre noi
altfel cum ar fi putrezit ulucile
acestui cimitir de ţară unde florile
sunt mai înalte decât crucile.
Sensul versurilor
Piesa explorează legătura dintre viață și moarte, amintirile despre cei dragi și prezența lor continuă în natură și în suflet. Cimitirul devine un loc al memoriei, unde florile mai înalte decât crucile simbolizează persistența vieții și a amintirilor.
