De ce mormântul vechi ne înfioară
Cu visele blajinului trecut?
De ce se-nclină verde-n absolut
Copacii, ce mormântul întomnară?
E gingaș, luminos și fără chip
De parcă tot ce-a fost cândva în timp
Știut-a bucuria învierii
Și-n templul iertăciunii și durerii
Cu flori cerești să spulbere în schimb.
Versuri tălmăcite de Traianus
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra melancoliei și misterului asociate cu trecutul și cu moartea, sugerând o acceptare senină a ciclului vieții și o căutare a iertării și a frumuseții chiar și în locuri asociate cu durerea.