„Plec. Plec îndată. Deloc nu mă atrage.
Victima dezgustului și-a plictiselii nu îndur să fiu”.
„Rămâi un pic, de dragul lui Menandru. Păcat
să fii într-atât păgubit!” „Insulți, nesocotitule.
Menandru să fie aceste vorbulițe,
stihuri grosolane și rima puerilă?
Lasă-mă să părăsesc pe dată teatrul
și liniștit să-mi văd de ale mele.
Aerul Romei parcă ți-a luat mințile.
În loc să critici, lauzi ca un laș,
aplaudând pe barbar – cum l-o fi chemând?.
Gavretius? Terentius? – cel care n-a excelat
decât în atelana latinilor!
Va putea el vreodată atinge gloria lui Menandru al nostru?”
Sensul versurilor
Un spectator își exprimă dezgustul față de o piesă de teatru contemporană, comparând-o nefavorabil cu operele clasice ale lui Menandru. El critică lipsa de valoare artistică și preferă să plece decât să suporte spectacolul mediocru.