Treceau clipe mari zdrențuite pe cer,
Mișcând pe zăpadă umbre-abia colorate,
Le priveam cum răsar, cum vâslesc și cum pier
În lumina din care izvorâseră toate.
Vinovate de-a fi doar atât se-oglindeau
Înmulțindu-și himera în omătul complice,
Ca și cum s-ar scuza că-s prea gingașe sau
Ca și cum, uluite, ar cerca să explice
Veșniciei fiorul împăcat și intens
Al făpturii lor lungi, de nor auster.
Căci, scăpate istoriei și curate de sens,
Treceau clipe mari zdrențuite pe cer.
Sensul versurilor
Piesa descrie trecerea efemeră a clipelor, comparate cu nori zdrențuiți pe cer, și contemplarea asupra naturii lor trecătoare și a impactului lor asupra percepției noastre. Este o meditație asupra frumuseții și fragilității existenței.