De nespus, de nescos,
Cele două triunghiuri
Cu vârful în jos,
Cu vârful în sus,
Înlănțuite, întrepătrunse,
Raze de sex contrar
Într-un singur animal
Devorându-se pe sine însuși cu dor.
Lumină plăcută zeului incitator
Care naște realitățile rostogolindu-le
Rar
Rând pe rând;
Femeie, bărbat, floare, nor,
În limbajul crepuscular,
În centrul neantului sfânt
Există un zeu care se crede cuvânt.
Sensul versurilor
Piesa explorează dualitatea și interconectarea contrariilor într-un context mistic. Sugerează că realitatea este o iluzie creată de o forță divină, un zeu care se identifică cu limbajul și cuvântul.