Femeia despărțită de iubitul ei deapănă la roata de tors
Cetatea trupului se ridică în frumusețea ei;
Și înlăuntrul ei a fost zidit palatul minții.
Roata iubirii se rotește în cer iar jilțul-i făcut din nestematele cunoașterii:
Ce fire subțire țese femeia și le subțiază cu iubirea și venerația ei!
Kabir spune: „Eu țes ghirlanda zilei și a nopții.
Când iubitul meu vine și mă atinge cu picioarele sale,
Am să-i dăruiesc lacrimile mele.”
(Din vol.”Țes pânza Numelui Tău – Cânturi”)
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentele unei femei despărțite de iubitul ei, folosind metafore legate de tors și țesut pentru a exprima durerea și dorința. Versurile sugerează o căutare spirituală și o ofrandă de lacrimi ca simbol al devotamentului.