Joc.
Uite, ploaia coase
Cerul de pământ
Cu fir de mătase
Răsucit de vânt.
Uite, iarba țese
Pământul de nori.
M-am gândit adese-
Ori, adeseori:
De la voi se vede
Iarba ca o ploaie
Care curge verde
Peste cer și-l moaie.
Iar ploaia o fi
Pe-a norilor cale
O iarbă mai gri
Sub tălpile tale.
Hai să facem schimb,
Să vezi și tu cum e –
Tu îmi dai un nimb,
Eu îți dau un nume;
Iar dacă ne-ntreabă
Care-or fi din două –
Ploaia-n nori e iarbă,
Iarba-n ceruri plouă;
De ne ispitește
Care-i adevărul –
Ploaia-n nouri crește,
Iarba spală cerul.
Sensul versurilor
Piesa explorează o perspectivă poetică asupra naturii, sugerând o inversare a rolurilor între ploaie și iarbă, cer și pământ. Invită la o schimbare de percepție, unde realitatea poate fi văzută din unghiuri neașteptate, iar esența lucrurilor rămâne aceeași, indiferent de forma lor.