Sunt ochii îndrăgostitului,
Vinul sufletului și hrana inimii.
Sunt un trandafir.
Inima mi se deschide la răsărit,
Iar fecioara mă sărută
Și mă așază la pieptul ei.
Sunt casa adevăratei bogății,
Obârșia plăcerii
Și începutul păcii și liniștii.
Sunt zâmbetul cald pe buzele frumoase.
Când tânărul ajunge la mine, uită de osteneală
Și întrega-i viață se transformă
În realitatea viselor plăcute.
Sunt exaltarea poetului,
Revelația artistului
Și inspirația muzicianului.
Sunt altarul sfânt din inima unui copil,
Adorat de buna sa mamă.
Mă înfățișez inimii care plânge,
Fug cât mai departe de poruncă,
Iar plinătatea mea urmează dorința inimii;
Ea fuge de vorbele goale ale vocii;
I-am apărut lui Adam prin Eva,
Și exilul i-a fost soarta;
Totuși, m-am arătat lui Solomon
Iar el a tras înțelepciune din prezența mea.
I-am zâmbit Elenei și ea a distrus Tarwada;
Totuși, am încoronat-o pe Cleopatra
Și pacea a domnit peste Valea Nilului.
Sunt precum vremea – construiesc azi
Și distrug mâine;
Sunt ca un zeu care creează și nimicește;
Sunt mai dulce decât suspinul unei violete;
Sunt mai puternic decât urletul unei furtuni.
Darurile nu mă ispitesc;
Despărțirea nu mă descurajează;
Sărăcia nu mă urmărește;
Gelozia nu-mi tulbură conștiința;
Nebunia nu-mi șterge prezența.
O, voi ce căutați, eu sunt Adevărul,
Adevărul pe care îl căutați;
Sunt adevărul vostru în căutare și primire,
Iar manifestarea mea va depinde de voi.
Sensul versurilor
Piesa explorează natura complexă a iubirii și a adevărului, prezentate ca forțe creatoare și distructive. Sinele este descris ca o sursă de inspirație și consolare, dar și ca o entitate capabilă de distrugere, a cărei manifestare depinde de cel care o caută.