Când printre frunzele aproape reci
Te duc de mână să-ți fac semn să taci
Să nu trezești în cuiburi puii infirmi
Părăsiți de stolurile pornite spre sud,
Când pădurea se face luminoasă
Și se poate vedea
Cu o sfâșietoare claritate
Cerul de la marginea copacilor,
Când fiarele dezvelite
De zborul frunzișului
Foșnesc și își schimbă culoarea,
Suntem legați unul de altul
Și necunoscuți
Cum numai un ochi
Este legat de celălalt ochi,
Cum un ochi îi este necunoscut
Celuilalt. Jumătatea de lume pe care o văd
Se chircește sub scutul pleoapei
Sensul versurilor
Piesa explorează o conexiune tăcută și misterioasă între două persoane, într-un cadru natural melancolic, unde schimbările de sezon și vulnerabilitatea creează un sentiment de legătură fragilă și introspecție. Tema centrală este ideea de a fi legați și totuși necunoscuți, similar cu relația dintre doi ochi.
