Nu poți să-ți aperi zeul,
L-ai umili încercând,
Iar el nu se apără
Pentru că-i mai presus
De-apărare
Valul care-a măturat
Toate templele
Rând pe rând
Se întoarce în mare.
Și povestește ce frumoși sunt zeii
Și ce plăcut să-i sfărâmi
Și ce ușor,
Și alte valuri cresc
Visând fiecare
Să aibă de spart
Zeul lor.
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre inutilitatea apărării unor credințe sau idoli, sugerând că aceștia sunt în mod inevitabil supuși distrugerii. Metafora valului care spulberă templele ilustrează ciclicitatea acestui proces și ușurința cu care pot fi dărâmate construcțiile considerate sacre.