Așa trec – tulburată, stângace și solemnă.
Mă aleg dintre luceferi,
dintre nori negri, dintre fulgere,
îmi scald fruntea
în roșul solar al apusului,
mă clatin cu plopii
pe tot cerul,
descriind traiectoria superbă a clipei.
Aerul e tare – sună a bronz,
când îl ating cu călcâiul rotund,
orașul strălucește,
e colorat, generos,
inspirat
și neorânduit ca o casă de noi născuți,
liniile au un contur pur, încăpățânat
și mândru
și zidarii știu un cântec
care plutește peste întregul oraș
ca o briză proaspătă, intens albastră.
Sunt fericită și n-o spun
că, de-o să mă atingeți
cu privirile voastre, încărcate de simpatie umană,
am să cânt!.
Sensul versurilor
Piesa descrie o plimbare contemplativă prin viață și prin oraș, observând frumusețea naturii și a creațiilor umane. Exprimă o fericire interioară fragilă, temătoare să fie spulberată de privirile critice ale altora.