Cum e să te agăți de orice murmur,
de orice drum fără întoarcere,
de orice picătură de smalț
zbenguită prin gânduri?
Nici o vindecare
nu-și arată aripile la geamurile
casei părăsite.
Pustia e speriată și fuge
să culeagă urmele fumului
suspendat într-un „demult”
ca pe-o doctorie necesară
multelor, nevrutelor, minunatelor
sale nevroze.
De parcă s-a rătăcit…
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul de rătăcire și dezorientare, atât la nivel fizic, cât și emoțional. Vorbește despre agățarea de amintiri și despre încercarea de a găsi vindecare într-un loc părăsit, confruntându-se cu propriile nevroze.