Cu crengi însângerate, dureroase,
e Pomul azi. Lăuză, Eva geme.
Pe rana ei cristale-diademe
se-ntrezăresc, iar pe fereastră oase.
Şi raza ce de-acum o să se cheme
cu nume legendare, fabuloase,
tumultul vinelor deja uitase,
cu dor de măr. Adam, în astă vreme,
visează, pe-a argilei fierbinţeală,
un prunc ce galopează peste tină,
cu fălci zvâcnind pe faţa-i triumfală.
Dar alt Adam visează c-o să vină
o lună împietrită, stearpă, goală,
să ardă pruncuşorul de lumină.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema nașterii și a visului, juxtapusă cu imagini de durere și pierdere. Adam visează la un viitor luminos, dar și la o amenințare iminentă asupra acestei lumini.