F. Charm – În Pustiu

În sufletul fiecărui om, clipă de clipă decurge o luptă, care se aseamănă cu o luptă dintre doi lupi.
Unul reprezintă răul, invidia, gelozia, dezamăgirea, egoismul, ambiția și minciuna.
Celălalt reprezintă pacea, dragostea, speranța, adevărul, bunătatea și devotamentul.
Și care dintre acești doi lupi câștigă?
Întotdeauna câștigă acela pe care tu îl hrănești.
Norul naște ploaie, cum floarea naște flori,
Ura, doar războaie și dragostea, fiori.
Frica naște lași, sărutul, pasiune,
Drumul cere pași, că viața-i o misiune.
Viața naște vieți și nopțile, dimineți,
Copacii, oxigen, închisorile, pereți.
Stresul naște boală, demnitatea, caracter,
Oamenii trăiesc și pier sub același cer.
Muzica naște trăiri și focul, căldură,
Cuvintele pot fi pictură în literatură.
Timpul naște ani, cartierele, golani,
Sărăcia, datorii, când mâncarea cere bani.
Omul naște zâmbet, dar naște și lacrimi,
Naște judecată dreaptă sau cade în patimi.
Omul, cea mai complexă fiară,
Face Iadul să-nflorească și Raiul să moară.
În pustiu rătăcesc
În pustiu rătăcesc
În pustiu rătăcesc.
Și cu mine vorbesc
Și cu mine vorbesc
Și cu mine vorbesc.
În pustiu rătăcesc
În pustiu rătăcesc
În pustiu rătăcesc.
Și cu mine vorbesc
Și cu mine vorbesc
Și cu mine vorbesc.
Toate au un rost în lume, nimic nu se schimbă,
Doar omul, zi de zi e altul, nu-i cel din oglindă.
M-am închis în sine, să caut pacea-n mine,
Și n-am deschis la nimeni ce voia să mă aline.
Lumea s-a întors pe dos într-un mod hidos,
Sistem religios ce predică mincinos.
Îngerii cer ajutor, sunt ocoliți de medici,
Iar diavoli deghizați în popi se plimbă prin biserici.
Ceasornicul în anii mei cu sete groapa-mi sapă,
Vad zilnic suflete prea mari ce au intrat la apă.
Cum au venit, au și plecat, poate așa mi-e scris în stele,
Ieri mă iubeau, azi m-au uitat, când zilele-mi sunt grele.
Și apoi, când îi privesc în ochi, gurile sunt mute,
Atâția Iuda stau la coadă, obrazul să-l sărute.
Într-un mediu surd, sunt ultima redută,
Că mult prea mulți mă aud, dar oare câți m-ascultă.
În pustiu rătăcesc
În pustiu rătăcesc
În pustiu rătăcesc.
Și cu mine vorbesc
Și cu mine vorbesc
Și cu mine vorbesc.
În pustiu rătăcesc
În pustiu rătăcesc
În pustiu rătăcesc.
Și cu mine vorbesc
Și cu mine vorbesc
Și cu mine vorbesc.
Împăcat, că așa e viața, grea ca pietrele de moară,
Împăcat cu umărul gol, ce crucea grea mi-o cară.
Împăcat, vreau să fiu liber, știu că toate au un preț,
Împăcat cu ochii reci, ce mă privesc cu dispreț.
Pădure fără uscăciuni n-a fost niciodată,
Așa cum viața din Iordan moare-n Marea Moartă.
Fericirea-i percepută în zeci de mii de feluri,
D-aia, pentru toți, e transformată-n principale teluri.
La ce bun să nu fiu bun și mie mi-o spun,
Să nu devin taifun și să cer carne de tun,
Să nu vreau să mă răzbun, demonii să mi-i expun,
Prin tot ce fac și ce spun, să fiu perceput nebun.
Pun capul pe pernă, noaptea ascult viorile,
Că poate mâine nu mai vine soarele cu zorile.
Iar ție, omule, îți las toate piesele,
Respectul și dragostea ce-mi oglindesc textele.
În pustiu rătăcesc
În pustiu rătăcesc
În pustiu rătăcesc.
Și cu mine vorbesc
Și cu mine vorbesc
Și cu mine vorbesc.
În pustiu rătăcesc
În pustiu rătăcesc
În pustiu rătăcesc.
Și cu mine vorbesc
Și cu mine vorbesc
Și cu mine vorbesc