La miezul nopții-n iezer de cleștar
Furiș se scaldă fata de pescar,
Cămașa, fota, smulse, mototol,
Din stuf duc dorul trupului ei gol.
Pe limpezimea sânilor ce ies
Bujori de apă alte strafe țes.
Ea când se joacă sub poleiul pal,
Cu mingea lunii azvârlită-n val,
Când fulg de auroră zâmbind pe lac,
O poartă, plută, unda după plac
De-i licăre peste genuni hoinar
Seninul părului de chihlimbar,
Când, albă vidră, se repede-n fund,
Unde tipari de raze se ascund,
Cu degete urzite în voloc
Să-și dibuie sălbaticul noroc.
Bat mreanele picioarelor argint?
Ea-și subțiază-notul spre alint,
Lin se lungește-n spume ca-n crivăț,
Și strânge-n brațe valul fermecat,
Și-și mângâie iubitul diafan
Cu-a palmelor căușe de mărgean,
Se arcuiește peste el atât
Că stele-i vin la umeri și la gât,
Și cum ia-n piept molatecul talaz,
Luceafărul i-atârnă de grumaz.
Cât zuliari pe-alaiul ei ceresc
Clăbuci de nuferi o învăluiesc
Cresc inelate apele de spasm,
Ea tot mai singură-i ca într-un brâu.
Atunci, ca să-și viseze visul tot,
Ea-și face-un leneș din înot,
Și o pâlește spaima ca un dor;
De s-ar ivi acum un zburător!.
Zvâcnind întreagă, scoate boiul sui,
Dar nici un fat-frumos la pândă nu-i,
Doar din tufiș privighetori mladie
Întind liane lungi de melodii.
Și-aprins de dragul ei, tot cerul greu
Cu zodiile lui se mută-n heleșteu.
Sensul versurilor
O fată de pescar se scaldă într-un lac la miezul nopții, într-o atmosferă magică și onirică. Singurătatea și dorința de iubire se împletesc cu frumusețea naturii.