Fiți binecuvântate zi, lună, an și ceas,
Și țară prea frumoasă și loc și punct în care
Privirea ei cea dulce și învăluitoare
M-a fost pătruns, și-n mine de-a pururi a rămas.
Binecuvânt și-ntâia mea dulce întristare
Din clipa când iubirea, vicleană, m-a robit,
Și arcul și săgeata ce m-a străpuns cumplit,
Și rana până-n suflet adânc sfredelitoare.
Binecuvânt și zvonul stârnit de mine-n lume
Când chem Madona dragă de-atâtea ori pe nume,
Și dorul și suspinul și plânsul ne-ncetat.
Binecuvânt și gândul născut numai de Ea,
Și stihurile-mi toate și osteneala mea
Prin cari iubitei faimă pe veci i-am câștigat.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o admirație profundă și o binecuvântare asupra tuturor elementelor asociate cu persoana iubită. Fiecare aspect, de la momentul întâlnirii până la suferința provocată de iubire, este văzut ca sacru și demn de venerație. Poezia celebrează puterea transformatoare a iubirii și impactul etern pe care îl are asupra sufletului.