Vai! chip frumos; vai! caldă și gingașe privire;
Vai! fără seamăn farmec al mândrelor purtări;
Vai! dulce grai, tu care orice trufașe fire
Smerit-ai, și-ai dat celui slab ‘nalte cutezări!.
Vai! galeș râs în stare atâtea răni să-mi facă,
Încât doar moartea-i soră, azi, gândului nebun!
Suflet regesc, prea-vrednic să fi domnit – o, dacă
Acest netrebnic secol ar fi slăvit vreun bun!.
Voi, numai voi suflare și flacără-mi sunteți;
Lipsit de voi sunt astăzi – și-n cazna astei vieți
Dureri mai mari nu aflu de cari să fiu învins.
Mi-ați dat speranțe, doruri în suflet mi-ați aprins
La ceasul despărțirii de farmecul acel;
Dar vânt de moarte luat-a cuvintele cu el!
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea profundă cauzată de pierderea unei iubiri ideale. Vorbitorul deplânge frumusețea și farmecul persoanei iubite, simțindu-se lipsit de speranță și copleșit de durere după despărțire.