În plină zi stă soarele să piară
De mila Creatorului zidirii,
Când m-au străpuns săgețile privirii
Și ochii voștri, Doamnă, mă legară.
Nu socoteam cu mintea-mi temerară
Să ocolesc năprasnele iubirii :
Plecai viteaz și-n zbuciumarea firii
Află-nceput durerea mea amară..
Găsi Amor un om lipsit de pază.
Și-n ochi spre inimă deschisă cale
Jghiab cristalin al lacrimii curate,.
N-a fost o cinste-atunci să mă prăvale,
Iar vouă, cu un scut ce scânteiază,
Săgeata nici măcar să v-o arate.
Sensul versurilor
Sonetul descrie suferința provocată de dragoste. Poetul se simte vulnerabil și rănit de săgețile privirii iubitei, recunoscând puterea devastatoare a iubirii asupra sa.