ANDROMACHE
Vrea Hector în vecie să meargă de la mine,
Unde Ahil cu-a sale neapropiate mâne
Aduce lui Patroclu jertfiri pe orice zi?
Cine-o-nvăța copilul-ți în vremea viitoare
S-arunce lănci și zeii Olympului s-adoare,
Când Orcu-ntuneric în sânu-i te-o-nghiți?
ECTOR
Femeie scumpă mie, tu lacrimile seacă!
După bătaia cruntă dorința mea ea pleacă,
Aceste brațe apar Pergamu-amenințat.
Și-n lupta pentru sfinte a zeilor cămine
Eu cad, mântuitorul al patriei și-n fine
Cobor la râul stigic de glorie urmat.
ANDROMACHE
O, n-o să mai aud eu a armelor vuire
Și fieru-ți în portale va zace-n lenevire,
Marea lui Priam vița d-eroi s-o nimici.
Vei merge unde ziua etern nu mai lumina,
Cocytul unde-n lungul pustiilor suspină,
Colo unde amorul-ți în Lethe va muri.
ECTOR
Orice dorință-n mine, în mine-orice gândire,
Le-oi cufunda în Lethe, în râul de-amuțire,
Dar nu și-al meu amor.
Auzi-l! cel sălbatec cum lângă muri turbează,
Încinge-mi a mea spadă și doliul îți lasă!
Căci nu moare în Lethe amorul lui Hector.
Sensul versurilor
Piesa prezintă dialogul tragic dintre Hector și Andromache, în care Hector se pregătește să meargă la luptă, știind că va muri. Andromache deplânge soarta lui și a viitorului lor, dar Hector își acceptă destinul eroic, asigurând-o că dragostea lui va supraviețui chiar și în moarte.