Pădurice surioară,
Niciun vânt nu te doboară,
Gerul nu te geruiește,
Vremea nu te vremuiește.
Surioara mea, pădure,
Mă las’ să-mi fac casă-n tine
Să nu pribegesc prin lume
Singurică fără nume.
Fă-mă, Doamne, și pe mine
Un plop mândru și subțire,
Vântul din munte când bate
Frunza plopului s-o zbate.
Lumea când trece, s-asculte
Frunza plopului când plânge,
Dară lumea n-o să știe
Că nu-i plop, ci-i o Mărie.
Refren: Nan-al meu!
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința de a se contopi cu natura, căutând un refugiu în pădure și transformarea într-un plop. Vorbește despre singurătate și dorința de a fi ascultat, chiar dacă identitatea reală rămâne ascunsă.