Poate că pământul plutește,
Nu știu.
Poate că stelele sunt mici tăieturi de hârtie
realizate de niște foarfece uriașe,
Nu știu.
Poate luna este o lacrimă înghețată,
Nu știu.
Poate că Dumnezeu este doar o voce profundă
auzită de surzi,
Nu știu.
Poate că nu sunt nimeni.
Adevărat, am un corp
și nu pot scăpa de el.
Aș vrea să zboare din capul meu,
dar asta este în afara problemei.
Este scris pe tableta destinului
că sunt blocat aici în această formă umană.
Acesta fiind cazul
Aș dori să atrag atenția asupra problemei mele.
Există un animal în mine,
înfudându-mă repede în inima mea,
un imens crab.
Doctorii din Boston
și-au aruncat mâinile.
Au încercat scalpele,
ace, gaze otrăvitoare și altele asemenea.
Crabul rămâne.
Este o greutate grozavă.
Încerc să-l uit, să mă ocup de afacerile mele,
gătesc broccoli, deschid cărțile închise,
periați-mi dinții și legați-mi pantofii.
Am încercat rugăciunea
dar pe măsură ce mă rog, crabul strânge mai tare
iar durerea se mărește.
Am avut un vis, odată,
poate a fost un vis,
că crabul era ignoranța mea despre Dumnezeu.
Dar cine sunt eu să cred în vise?
Sensul versurilor
Piesa exprimă lupta cu ignoranța și îndoiala existențială. Naratorul se simte captiv într-o formă umană, chinuit de o problemă interioară pe care nu o poate depăși, sugerând o căutare a sensului și a credinței.