Fără sorți de izbândă
mă pândește lupoaica primei iubiri
rănită și la fel de flămândă
cu ochii de-aramă și colții subțiri.
Ce norocoasă-mi e libertatea, doar ea
îmi sălbăticește prin gânduri
atoatepăzită de-o stea
această lume lipsită de mirări mărunte
cu semnătura păcii de sine în riduri
este numai și numai a mea.
Semenii mei își poartă oglinzile-n frunte
în ele văd îngerul cu pumnii strânși
haiducind la spate-mi prin codrii arămii
și vulcanii sângelui încă nestinși
din umbra inimii.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentele de pierdere și dorință după o iubire trecută, juxtapuse cu prețuirea libertății personale. Naratorul se simte urmărit de amintirea acestei iubiri, dar găsește consolare în propria independență și introspecție.