Când steaua sapă-n ceruri rana ei,
țărâna nopții șade neclintită,
dar lacrimi mari se-adună către zi
și strălucesc în urma de copită.
Nimeni nu știe chinul stelei,
gheara veciei când îi dă ocol,
și sângele ei singur care arde
cum arde-o lampă spânzurată-n gol.
Doar uneori coboară peste dealuri
și sânii-i dorm în ierburi până-n zori,
când o găsește clopotul luminii
culcată lângă fiice de păstori.
Când steaua sapă-n ceruri rana ei,
țărâna nopții șade neclintită,
dar lacrimi mari se-adună către zi
și strălucesc în urma de copită.
Sensul versurilor
Piesa descrie suferința unei stele personificate, a cărei durere este reflectată în peisajul nocturn. Steaua găsește alinare temporară în apropierea naturii și a ființelor umane, dar chinul ei cosmic persistă.