Nebunul cetății spre turn privește, călcând pe coturn.
Ce spornic e timpul, ce lin prin noi strecuratul venin!
Bang-bang!
Cât de bine ar fi cetatea să uite o zi că ceasul îi este stăpân!
Dar ornicul bate bătrân.
Izbânzile cui n-au căzut?
Și inima cui n-a tăcut?
Ah, luntrele toate spre apus un val aherontic le-a dus!
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra inevitabilității trecerii timpului și a declinului, folosind imaginea unei cetăți asediate de timp. Vorbește despre cum toate lucrurile, inclusiv izbânzile și inimile, ajung să tacă în fața timpului.