În ziua șaptea Dumnezeu, din umbră,
din otrava nouă- a tuturor dumbrăvilor gustând,
se odihni-ndelung. Apoi la ora bufniței
cu pas zăbavnic și purtat de-un gând.
În văile acestea a ieșit. Din peșteri de ne-lume
ieșea să-mpartă-ndemnuri, poate nume,
sau poate să-și întâmpine, vrăjit,
luminile cu care pește-abis s-a ostenit.
În fapt de sear-asemenea jivinei el pornea,
dar prada nu câtă. Ci arătările și toată creatura
cu zvonul morții el dorea
să le împace, sărutându-le cu gura.
Sensul versurilor
Piesa descrie o zi de odihnă a lui Dumnezeu, urmată de o coborâre în lume pentru a împăca creaturile cu moartea. Este o meditație asupra divinității, naturii și efemerității vieții.
