Când
spre a-l ocroti de gerul iernii
părinții aduceau în casă
punându-l pe țol
lângă sobă
un plăpând miel de Astrahan
că aburind de căldura placentei
de căldura burții mamei sale
(și a.. mioriței în general)
cârlan cu chipul – cum ar fi zis poetul Ayghi – de
prunc egiptean
pictat plat în piramide
eu îl întâmpinam cu cântec din scripcă de hlujan
scârțâindu-i ceva – poate că
fără să știu
chiar „Hârciogul” de Beethoven
de care
de fapt
în satul nostru nu știa nimeni
sau doar poate cineva din cancelaria școlii
ar fi putut descifra ce-i cântam eu acelui miel-copil
cu chipul pruncilor de Nil.
Sensul versurilor
Piesa evocă amintiri din copilărie, legate de un miel adus în casă pentru a fi protejat de frig. Naratorul își amintește de momentul întâmpinării mielului cu un cântec improvizat la vioară, sugerând o conexiune inocentă și profundă cu natura și cu lumea satului.