Vin crainicii nopții, în dalbe instanțe,
sub bolte de vis, când aripi adie,
și-nchid paranteze, și-alintă balanțe.
Ceva stă s-apună, ceva stă să fie..
Nu-i timp de regrete, e noapte-n culise,
Din biblii ning mieii, se-nalță colinda,
La marginea rampei, cad magii din vise,
Și-n spatele lumii adoarme oglinda.
E lerul mai ler, cât din creștetul lunii,
un cânt curge invers – atât, numai Unul.
Și ceasul din turn plânge-n inima lumii,
pruncind-o să bată smerită Crăciunul.
În dalbe acorduri pe sine se-ntrece
o voce pornind pe octave în sus:
”Nimic să nu vină, nimic să nu plece” –
În inima lumii colindă Isus.
Din ler în ler,
din propria-i zare,
din zori în zori,
din vârful luminii,
la geamul vostru,
Isus răsare –
primiți-vă darul,
cântați-l în inimi!
Sensul versurilor
Piesa descrie atmosfera magică a Crăciunului, invitând la primirea darului divin și la celebrarea nașterii lui Isus în inimile oamenilor. Versurile evocă imagini poetice și simbolice legate de tradițiile și credințele creștine.
