Piele și os,
Picioare și cap.
Ăsta sunt,
Între ele încap.
Tendoane și mușchi
Pradă mă țin:
Așa de greu e
Să mai scap puțin..
Când încep să scârțâi rău
Mai visez la un sistem mai nou,
Da-s blocat, ce nenoroc,
Într-un biet castel de cărți de joc..
O cușcă în piept
O cutie în cap:
Prea mulți pereți,
Din celule nu scap.
Ce vezi prin pupile
E adevărat:
Linii de cod
Într-un fragil aparat.
Când culorile pălesc,
O revizie-i tot ce-mi doresc.
Oare ai un antidot
Ca să uit că-s doar chimie tot?.
Doar o scânteie,
Doar o scânteie..
Dacă ești insistent,
Orice colț scotocind,
Îți devin transparent,
Masca mea jupuind.
De mă cauți atent
Sunt doar un licăr deștept:
Lumina o sper
Dar întuneric aștept.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul de alienare și dezumanizare, descriind omul ca pe o mașinărie fragilă, prinsă într-o existență limitată. Caută o evadare din această condiție, dar se simte captiv într-un sistem rigid și impersonal. Speră la o scânteie de umanitate, dar se așteaptă la întuneric.