Bonel – Hibe

Am pornit pe drum cu dreptul, ca un cetățean
Și pan-acum am scris numai despre ce pățeam
Gândindu-mă că n-am control când nu făceam nimic
Singurul control pe care îl voiam? Alt delete
Dar lăsam oameni în spate, spiritul competitiv
Îmi zicea s-o las așa și să dau pe negativ
Pentru c-am simțit și simt că asta-mi e vocația
Să creez migrene că așa îmi cere creația
Am vrut să știu tot și sunt cel ce nu știe
Ce s-a prăjit ca să aibă materie cenușie
Incinerat, nu-s, ca Pepsi, sunt pe plus
Cu rapul sunt itinerant, așa că m-am dus
Pe linia pe care-am zis de mult că merg
Dacă nu este posibil cel puțin încerc
Am renăscut de sunt, buric pe pământ
Și deși sunt homofob încerc să fiu profund
Rămân soldat Apex pe cale de dispariție
Și oricât de clar aș da, tot sunt contra-dicție
Ca om și ca structură fizică, poluez
Și stagnez abuziv în loc să evoluez
Încerc s-o ard singur, singurătatea ucide
Bine că mai păcălesc moartea prin vise lucide
Când mintea activează, creierul rimează
Vederea halucinează și corpul nu ripostează.
1 pentru bani, 2 pentru frăție
Adică pauză la 2 că aia n-o să fie
3 pentru fetele ce-s la fel ca frăția
Și așa activez eu solo-n toată-mpărăția.
Regele ce a venit pentru coroana cu rime pe foi
Doar fiind că e târziu ca să dau înapoi
ONE

Sensul versurilor

Piesa explorează lupta internă a artistului cu propriile defecte și contradicții. El caută evoluția personală și artistică, confruntându-se cu singurătatea și presiunile exterioare, dar rămâne hotărât să-și urmeze calea.

Lasă un comentariu