Dă-mi mâna, toamnă!
Dă-mi mâna, toamnă!
Vreau să nu mai simt cum muguri îngheață sub brumă.
Nădejdea lor frântă, de-a face-n noiembrie flori.
Cătând cuminte spre soare, visând mângâierea-i plăpândă,
Primind în schimb zăpezi, ce cad alene din nori.
Dă-mi mâna, toamnă!
Dă-mi mâna, toamnă!
Dă-mi mâna, toamnă, să fiu al tău cum și tu ești a mea.
Ucide-n mine tot ce doare, să fiu ploaia rece-n noiembrie aș vrea.
Un element sălbatic să fiu, să nu știu de rău sau bine.
Dă-mi mâna toamnă vreau, să fiu anotimp ca și tine.
Dă-mi mâna, toamnă!
Dă-mi mâna, toamnă!
Toamna-n brațe m-a luat, învelindu-mă-n mantia-i sură.
Frig și ceață-n priviri mi-a pus, și timpu-a-ncetat să mai curgă.
Ploaie, zloată sau lacrimi, nu știu ce cade din nori.
Știu doar cei ce-n noiembrie, cutreieră câmpul în zori!
Dă-mi mâna, toamnă!
Dă-mi mâna, toamnă!
Sensul versurilor
Piesa exprimă o dorință de a se contopi cu toamna, de a scăpa de durere și de a deveni un element al naturii. Este o chemare către toamnă pentru a aduce alinare și acceptare.