Peste vârfuri luna trece şi se-ascunde-n câte-un nor,
Mă îmbrăţişează rece şi fuge cu al meu dor.
Pe sub cetine de brad, pe sub codri, pe cărări
Luna şi-a ei raze albe fac năluci şi arătări.
Numai una-i cea mai dragă, după care alerg de zor
Când s-o prind s-o strâng în braţe, Luna fuge iar în nori.
Ostenit de-atâta fugă, cat hodină pe-un pietroi,
Însă luna reapare – licurici în juru-mi roi.
Aripe de-ndată-mi pun şi cu foc m-arunc spre stele
Să prind luna rece-n zboru-i, să prind dragostele mele.
Peste vârfuri luna trece şi se-ascunde-n câte-un nor,
Mă îmbrăţişează rece şi fuge cu al meu dor.
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie melancolică prin natură, în căutarea unei iubiri sau a unui ideal, simbolizat de lună. Protagonistul aleargă după această lună, dar ea mereu se ascunde, lăsându-l cu un sentiment de dor și melancolie.