Cei care-și cred norocul tors de stele
Să-și poarte cin și nume cu trufie!
Îndepărtat prin soarta mea de ele,
Destinu-n taină preț mai mare-mi scrie.
Cei răsfățați de domni sunt plini de sine
Și luminoși ca floarea-n zi cu soare;
Dar când se-ncruntă ochiul care-i ține
În raza lui, trufia lor dispare.
Viteazului vestit în mii de lupte,
Dacă-i înfrânt o dată și-a căzut,
Din cartea slavei filele-i sunt rupte
Și i se uită trudnicul trecut.
Sunt fericit: iubesc și sunt iubit
Și, neclintind pe nimeni, nu-s clintit!
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de fericire și împlinire prin iubire reciprocă și independență. Vorbitorul se consideră norocos, nu prin avere sau faimă, ci prin iubirea pe care o primește și o oferă, fiind mulțumit cu soarta sa.