Te porți tiranic, ești la fel de rea
Ca orice chip considerat frumos,
Căci știi ce mult te vrea inima mea,
Ești giuvaerul cel mai prețios.
Dar totuși unii zic când te privesc
C-al dragostei fior nu-l simt deloc;
Să spun că-s prefăcuți nu îndrăznesc,
Numai părerea mea pot s-o invoc.
Dar ca să nu înșel prin jurământ,
Gândesc la tine și suspin duios,
Și-mi este clar, spun asta pe cuvânt,
Că neagră ești, dar ai un chip frumos.
Și de fapt neagră-i numai fapta ta,
De-aceea mulți te vor calomnia.
Sensul versurilor
Sonetul explorează complexitatea iubirii, unde frumusețea exterioară contrastează cu defectele de caracter. Vorbitorul recunoaște imperfecțiunile persoanei iubite, dar continuă să o admire, sugerând că frumusețea poate exista chiar și în prezența unor trăsături negative. Mesajul central este conflictul dintre aparență și realitate în contextul iubirii.